Uscarea rufelor nu este intotdeauna o placere mai ales in timpul sezonului rece cand stim ca durata de uscare poate creste si la mai mult de o zi daca sunt indeplinite anumite conditii de umiditate excesiva la exterior. De aceea incepand cu toamna si pana in primavara, este mult mai usor si facil sa apelezi la specialistul in acest caz, uscatorul de rufe Tesla WT8C90M. Pentru o familie mare, Tesla WT8C90M este o optiune accesibila fiind si suficient de incapator daca studiem cu atentie ce spune fisa tehnica, de 8 Kg incarcare. Dar nu este nevoie neaparat sa strangi toata cantitatea de rufe, pentru a avea acest maxim absolut de 8 Kg, uscatorul fiind adaptat sa functioneze si cu sarcini mai mici, avand un consum de resurse proportional cu nivelul sau de incarcare al rufelor de la interior. Cei de la Tesla sunt de ceva timp prezenti pe piata de profil de la noi, si vedem ca incep sa evolueze frumos, mai intai aparand sub acest brand aparate de aer conditionat si televizoare, urmand apoi extinderea fireasca catre masini de spalat uscatoare sau chiar si combine frigorifice. In zona de uscatoare, Tesla WT8C90M ce foloseste o tehnologie de uscare prin condensare reprezinta un deal bun daca doresti sa scapi de o grija acasa, si sa iti usuci rufele rapid si eficient.
Uscatorul de rufe Tesla WT8C90M mantine stacheta destul de sus si la capitolul design, acesta fiind compact si usor de integrat in oricare locuinta de la bloc sau casa. Conform datelor tehnice ale etichetei de design, Tesla WT8C90M masoara in dimensiuni: 61,5 cm adancime, 59,5 cm latime si 84,5 cm inaltime. Sunt anumite detalii de design care ne atrag atentia, si aici mentionam hubloul cu acces standard spre dreata cu deschidere frontal, acoperit cu sticla neagra dar si panoul de comanda central. Sunt detalii care il diferentiaza de alte modele din aceeasi gama, mult mai monotone sub aspectul design general. Cand ne gandim la un produs nou luam in calcul si aspectul designului, ca desigur dorim sa aiba corespondenta cu cerintele actuale de design din 2021. Sunt prezente si cateva optiuni de siguranta care opresc functionarea aparatului de uscare Tesla in cazul in care sunt detectate disfunctionalitatii generale. Cu ajutorul optiunii Child Luck, uscatorul Tesla anuleaza functionarea butoanelor de comanda si blocheaza in mod automat accesul la interior prin intermediul hubloului frontal. Copiii sunt astfel mult mai in siguranta si se pot juca in preajma aparatului fara a pune probleme parintilor.
Interfata intuitiva care compune panoul de comanda, include un afisor LED, mai multe taste de comanda care actioneaza functiile afisate pe ecran din dreptul butoanelor. Central se gaseste un selector care in sensul acelor de ceasornic, face selectia programului de uscare. Daca dorsti sa setezi un nivel al intensitatii procesului de uscare, al nivelului de umiditate poti utiliza reglorul ce pune la dispozitie 4 nivele distincte de modificare al intensitatii. Trebuie sa tii cont ca rufele usor umezite vor fi mai usor de calcat si nu vor prezenta nici cute proeminente pe suprafata lor. Deasenemenea timpul de pornire poate fi amanat folosind optiunea de pornire intarziata de pana la 24 de ore. Fie ca esti plecat de acasa sau dormi, uscatorul isi face treaba singur, fara a fi nevoie de interventie din partea ta.
Uscatorul de rufe Tesla WT8C90M cu condensare are capacitatea de uscare de 8 Kg si îndeplineste o mare dorinţă: aceea de a reuşi să usuce rufele în scurt timp, eliminând spaţiul ocupat de suportul de întins rufe. Cu ajutorul programelor speciale, capabile sa trateze chiar si rufele cele mai delicate, uscatorul stie sa aiba grija de tesaturii. Senzorii speciali permit maşinii de uscat rufe să măsoare umiditatea reziduală din haine şi să se oprească automat la atingerea nivelul corespunzător Design-ul special al peretilor laterali ai masinii de uscat cu aspect de bumerang reduc foarte mult zgomotul si nivelul vibratiilor in timpul uscari. Tesla WT8C90M este dotat cu un motor universal de 150 W ce asigura o functionare ultra-silentioasa, combinat cu design-ul special are 69 dB la uscare, ridicandu-se la cele mai ridicate standarde de eficienta energetica.
Tot procesul de uscare al rufelor se face prin condensare apa fiind colectata in cadrul unui rezervor cu capacitatea de 5 litri care trebuie golit la o anumita perioada de timp. Aceasta masina se incadreaza in clasa B a eficientei de condensare la sarcina completa si partiala, cu un procent de 80,5%. Arata bine si din punct de vedere al design-ului avand un aspect general bine conturat de culoare alb lotus.
Cuva masini cu sistem de iluminare este facuta dintr-un material termorezistent polipropilena de culoare alb iar tamburul cu capacitatea de 125 litri este din otel galvanizat. La acest model, tot procesul de uscare al rufelor se face prin condensare, apa fiind colectata in cadrul unui rezervor cu indicator de nivel, avand capacitatea de 5 litri care trebuie golit la o anumita perioada de timp. Dimensiunea mare a usii reversibile cu deschidere spre dreapta si a hubloului de 37,5 cm. ofera usurinta si lejeritate crescuta in manuirea articolelor foarte mari paturi si pilote. Acest model are si un sistem de filtrare foarte eficient ce capteaza chiar si cele mai mici scame. Trebuie doar sa curatam filtrul plasat in fata vaporizatorului dupa fiecare ciclu de uscare pentru a mentine un flux puternic de aer si un consum redus de energie. Acest lucru permite uscatorului sa functioneze ca si atunci cand era nou, ciclu dupa ciclu de uscare.
De asemenea si sistemul de condensare este dotat si el cu un filtru care se poate curata periodic manual. Programele de uscare in numar de 16 sunt adaptate la cerintele oricarei persoane, iar folosirea acestora este foarte usoara folosind consola de comanda unde actionarile sunt pe intelesul tuturor. Acest tip de uscator cu incarcare frontala este dotat cu funcţii automate şi programe speciale cu înaltă specializare: Uscare rapida – optinea cea mai rapida prin care iti poti usca hainele in doar cateva minute, Sintetice Extra – cu doua optiuni Synthetics cupboard dry; Synthetics iron dry la capacitatea de maxim 3,5 Kg, Baby Care – program de uscare special dedicat hainelor celui mic ce utilizeaza o temperatura mai mare de uscare cu rol de igienizare, Refresh – simpla improspatare a rufelor, My Cycle – ciclu special de uscare haine personalizat nevoilor tale care actioneaza setarile favorite prin simpla apasare a unui buton de comanda dedicat, programul pentru articole din Bumbac la capacitate maxima dedicat pentru articole din bumbac si haine colorate din bumbac sau in, cu trei optiuni: Cotton extra dry; Cotton cupboard dry; Cotton iron dry, uscare cu aer rece sau cald, sintetice si materiale mixte, camasi, sport, lenjerii si blugi.
Programul de Sintetice ofera doua optiuni multiple prin care poti folosi chiar si rufe mixte. Cu ajutorul sistemului Delicat procesorul regleaza temperatura si miscarea tamburului in functie de tipul de tesatura, pentru a asigura tipul corect de ingrijire al hainelor. Acest program la capacitatea de 1 Kg este dedicat pentru articole spalate care trebuie sa fie uscate rapid, de ex. din fibre acrilice sau pentru articole personale de dimensiuni mici. Programul creat special pentru uscarea Camasilor si a Tricourilor este utilizat pentru o cantitate de maxim 1 Kg, ce actioneaza bland, la temperaturi scazute de maxim 40ºC, asigurand protejarea acestor articole de imbracaminte. Cu functia Buzzer ai optiunea setarii intensitatii volumului semnalului sonor ce indica finalizarea programului de uscare, sau de a-l dezactiva, in functie de preferinte. Tesla este dotat cu opţiuni comode, precum pornire intarziata, de la 1 ora la maxim 24 de ore care va permite programarea pornirii la orice moment al zilei, de exemplu noaptea, cand energia are un cost mai redus.
Avem de-a face cu o masina de uscat rufe economica si din punct de vedere al consumului energetic fiind incadrata in clasa de eficienta energetica B, cu un consum de 1,97 kW/h la un ciclu de uscare la capacitate maxima de 140 de minute/ciclul. Consumul de energie la jumatate de sarcina este de 1,38 kWh.
Ideal pentru orice familie numeroasa, uscatorul Tesla WT8C90M reprezinta o alegere inspirata pentru toti cei care doresc sa beneficieze de rezultate excelente la fiecare ciclu de spalare. Programele pentru uscare reprezinta un mare plus, mai ales in locuintele in care spatiul liber reprezinta o problema.
Recomandare:
Este alegerea perfecta daca iti doresti o masina de uscat performanta care sa iti satisfaca toate nevoile cotidiene la un pret foarte mic: Verifica oferta pret
Deasemenea zilele acestea il poti gasi la reducere in cel mai mare magazin online reducerea fiind valabila doar pentru comenzile online: Vezi noul pret actualizat
Primesti garantie de 2 ani daca il comanzi de aici